VIDEO | Prof. univ. dr. Valentin Stan: „Netanyahu este în stare de orice. Hamas a avut o mișcare politica abilă”

Publicat: 09/01/2024, 15:00

Prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist politic, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta menționează că Hamas a avut o mișcare politica abilă, iar Netanyahu a intrat într-o capcană. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Netanyahu este în stare de orice. La momentul acesta, americanii nu reușesc să gestioneze situația. Aceasta este fața lui Joe Biden în lume. Joe Biden este într-o astfel de situație.

7 octombrie are o noimă, lumea se poate întâmpla. Încă din luna septembrie 2023 era o serie întreagă de demersuri pe plan diplomatic pentru încheierea unui pact militar între Arabia Saudită și Statele Unite ale Americii. 

Statele Unite ale Americii ar fi trebuit ducă la o normalizare a relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel, fără fie luată în considerare pe masa de discuții problema palestiniană. Practic, Arabia Saudită, sigur, solicita Statelor Unite niște acorduri de securitate.

Saudiții doresc foarte mult obțină de la americani, care la rândul lor au nevoie de saudiți. China s-a introdus foarte bine în jocul diplomatic în Orientul Mijlociu, a mijlocit relația între Arabia Saudită și Iran. Aceasta ar fi fost pentru Hamas moartea politică.

Dacă saudiții se înțelegeau cu Israelul și ajungeau la un aranjament de securitate cu Statele Unite, ei pierdeau foarte multă platformă politică, inclusiv în relațiile cu alegătorii din Gaza. Hamas a avut o mișcare politica abilă”, a spus prof. univ. dr. Valentin Stan.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
A rămas fără plămân, după ce a fost operat de cancer, deşi avea TBC. Despăgubiri...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
TAXA REDUSĂ cu până la 50%. Guvernul a anunțat decizia oficială: Rezolvăm această situație
Pensionarii cu venituri mărite în iunie. Când se va face plata
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au observat pentru prima dată coliziunea dintre două găuri negre din Universul antic
×